România la Bienala de Arhitectură de la Veneția – Coordonator proiect: Viitorul, dacă va fi, va fi numai colaborativ

România la Bienala de Arhitectură de la Veneția – Coordonator proiect: Viitorul, dacă va fi, va fi numai colaborativ
Publicat: 27/01/2023, 13:09

Proiectul care reprezintă România la cea de-a 18-a ediție a Bienalei de Arhitectură de la Veneția, „Acum – Aici – Acolo”, a fost prezentat într-o conferință la care au fost și premiate finalistele în concurs.

Tema bienalei de anul acesta –„ Laboratorul viitorului – a fost „un pic ambigură”, după care curatorii au introdus tema „Africa”, iar asta a complicat tema discursului, a explicat arh. Emil Ivănescu, curatorul și coordonatorul proiectului.

Combinația, a adăugat el, a inspirat echipa să găsească ceva „care să dea o imagine optimistă despre noi”.

„Am spus că viitorul, dacă va fi, va fi numai colaborativ. Crizele sunt cele care transformă viitorul. Singura modalitate să le depășim este capacitatea de inovare, de a dialoga prin idei noi, de a genera idei prin colaborare”, a mai spus Ivănescu.

Conceptul pavilionului este un accelerator de idei, „pentru a obține o idee care să reprezinte un răspuns la o problemă actuală. Pavilionul trebuie să reprezinte pragmatism, să fie orientat spre prezent”, a mai afirmat Ivănescu, președinte al Filialei Teritoriale București a Ordinului Arhitecților din România din mai 2018.

Ei s-au inspirat de la inventatori români celebri – de la Henri Coandă la Aurel Persu și Justin Capră – și de la invențiile necunoscute ale lor, mai degrabă. Și aceștia au lucrat împreună cu ingineri și arhitecți, astfel similar ideii arhitecților din spatele proiectului „Acum – Aici – Acolo”.

Citește continuarea pe Curatorial.ro.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Mașinile care au primit interzis pe șosele. Se aplică din 20 Mai, ora 00:00
Reguli stricte pentru proprietari. Risc crescut de amenzi de la ANAF
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O companie din China a lansat o mașină mai ieftină decât modelul Y de la...
×